marți, 6 ianuarie 2009

Da.Marea e drogul meu




Sunt pe plaja.E iarna,e frig si totusi ea,marea,e mai frumoasa ca niciodata.Ma plimb desculta pe nisipul rece,nefamiliar si imi las gandurile sa zboare fara nici o logica...fara nici o ordine.
Trag aer in piept si o simt,ca de fiecare data,cum imi patrunde in suflet odata cu mirosul de sare.O respir si o simt alergandu-mi prin vene.Daca inchid ochii pot,sa aud valurile lovindu-se incet.in mine.Uneori.Pentru ca sunt dati in care nu le aud.Si atunci mi-e frica.Daca au inghetat?Daca iarna din ele va curge prin venele mele si imi va atinge inima?Oare imi vor ingheta sufletul?

In general e liniste.Pescarusii nu se prea aud.Sunt mult prea obisnuiti cu infinitul ca sa fie constransi sa traiasca in mine.Ma intreb daca nu ii doare.infinitul.Pe mine una m-ar coplesi.
Deschid ochii si incerc sa-mi organizez gandurile.Prea zboara ele de la un subiect la altul.
Mirosul de ud.Albastrul.Pescarusii.Puritatea.Vantul.Infinitul.Nisipul care imi zgarie palmele.
Mi-e imposibil.Marea e drogul meu.

Intr-un final,cand ma indepartez,stiu ca am luat cu mine o parte din ea.Bucatica mea de infinit.

2 comentarii:

Cine sunt eu?! spunea...

marea e pentru cv necesar, ceva la care imi place sa visez mereu, si iar si iar:)

dragutza postarea!!:)

Cine sunt eu?! spunea...

rectific, "marea e pentru mine..."
asa:)