luni, 3 mai 2010

Vama.

video

Ma asteptam sa fiu dezamagita.Recunosc.Mi-am baut Campari-ul asteptand sa vad un om distrus incercand sa reconstruiasca ceva ce nu-i mai apartine.Ma asteptam sa vad pustiu.
Intra pe scena si pentru cateva secunde ma gandesc ca am avut dreptate..sta cu ochii inchisi..ca si cum i-ar fi teama ca oamenii nu vor accepta noul.ca vor compara.ca vor critica.
Recunosc.Nici eu nu eram pregatita sa accept.Nimeni nu era.
Isi lipeste buzele de microfon..deschide ochii..si imi realizez ca nimeni nu-si mai doreste Vama Veche..cel putin pentru cateva secunde dispar toate planurile cum ca ar trebui sa profitam de primul moment de liniste ca sa incepem "trenul accelerat Bucuresti-Mangalia pleaca in 5 minute de la linia 5".Pentru cateva secunde,care se tranforma incet in ore...nimeni nu mai condamna.nimeni nu mai regreta.
Nu am uitat de Hotel Cismigiu..de Buze blonde sau de Vara asta.Nici pe departe.Atata doar ca le-am plasat undeva in spatele mintii ca sa facem loc noului.
Nu m-am asteptat sa nu imi fie dor. Si din nou,ca de fiecare data,genialitatea m-a durut.

Cu buzele lipite de microfon el expira iubire. Sarim..dar nu din inertie..ci dezlipim picioarele de pe podea ca si cum toata iubirea ar fi ramas suspendata prea sus.Prea sus..dar nu intr-atat de sus incat sa nu o poti respira..cate putin,la fiecare saritura.
Si toata iubirea te inunda..si plangi..fara sa fii trist.
Plangi din prea plin.
Renasti.