Christmas in my soul.

Venea,in fiecare an,fara exceptie.si totusi,o lua prin surprindere.In fiecare an.Fara exceptie.

Se strecura pe usa in clipa in care plecau musafirii,se aseza langa ea printre ambalajele rupte si priveau flacarile din semineu.In unii ani,toata noaptea.Alteori,cateva minute.

Stia ca el va fi acolo,pentru ea,atunci cand va despodobi bradul si mirosul de cozonaci si briose cu ciocolata va disparea.Iar el,avea grija sa nu o dezamageasca niciodata.Era mereu acolo,pentru ca stia ca sfarsiturile o intristeaza.Uneori,ramanea pentru cateva zile.Alteori,pentru cateva minute.

Chiar si atunci cand nu mai putea sa il vada,cand toate urmele lui dispareau sub greutatea fulgilor abia cazuti,ea totusi il simtea,ascuns acolo,inauntrul ei,pana la Craciunul urmator.

Si atunci...dintre cutiile prafuite,pline cu globuri si beteala,el ii invada sufletul.Uneori pentru o clipa atat de scurta incat ar fi putut-o ignora.Alteori,pentru ceva ce parea a fi o vesnicie.

Iubea Craciunul.Iar el era intotdeauna acolo pentru ea.

One way ticket.

Am o obsesie.Pentru ferryboturi.Pentru trenuri.Pentru metrouri din care nu te poti uita niciodata in urma.Am o obsesie pentru avioane in care oamenii urca avand numai bilet de dus.

Am cate o obsesie pentru fiecare din lucrurile care iti creeaza pe moment sentimentul iluzoriu ca ai lasat ceva in urma.Ca poti,numai urcand in ele,sa o iei de la inceput.

Invata-ma sa zambesc din nou

Atunci cand ai plecat,ai fost atat de grabit sa lasi totul in urma incat..in loc sa pleci doar cu parti din tine,ametitit cum esti,ai incurcat printre ele si o parte din mine.

Acum,simt un gol mare in mijlocul stomacului care din nu stiu ce motive ma impiedica sa mai zambesc.Am incercat,nu pot spune ca nu...am stat ore in sir in fata oglinzii si tot ce am reusit sa obtin a fost un ranjet fals si ironic.Dupa un timp am invatat si asta..am invatat sa mint..am invatat sa ma prefac...si am invatat atat de bine incat lumea chiar a inceput sa creada ca zambetul meu e real.

Tu insa nu.Tu stii.Vad asta in zambetul fugar pe care mi-l arunci cand ne intalnim.Vad asta in zambetul tau exersat si el de nenumarate ori in oglinda.

Stiu ca...a doua zi dupa ce ai plecat,cautand in tine raspunsuri,ai intalnit printre ele si bucata care imi lipsea.Ai ascuns-o undeva,intr-un colt,si nu ai intentionat nici o clipa sa mi-o inapoiezi.Asa ca...incet...am invatat sa o inlocuiesc cu lucruri care stiu ca vor fi mereu acolo,pentru mine,oferindu-mi-se fara sa imi ceara nimic la schimb.

Am inlocuit-o cu raza de soare care ma trezeste,strecurandu-se printre jaluzele,in fiecare dimineata.

Am inlocuit-o cu acele pomului de Craciun imprastiate pe parchet.Am inlocuit-o cu globuri colorate privite de sub brad.

Am inlocuit-o cu imbratisari calde si miros de cozonac.

Si..intr-un final.stiu ca o sa o regasesc in mine.Si atunci...incet...voi reinvata sa zambesc.

Asa ca da.Poti sa o pastrezi.

..

Cea mai mare parte din suferinta pe care ti-o provoaca dezamagirea ti se datoreaza.

Nu il invinui pentru ca nu s-a ridicat la asteptarile tale.

Pentru ca..poate..tu nu ai stiut ce sa astepti de la el.

Nu ai stiu ce sa speri,cand sa speri,cat sa speri.

L-ai urcat pe un piedestal mult prea inalt,iar...daca a cazut...nu a fost in intregime vina lui.

Niciodata nu ai stiut cand sa te opresti..a fost unul dintre defectele tale.

Ai iubit pana la extrem.Ai suferit pana la extrem.Si ai sperat pana la extrem.

Ti s-a parut de neconceput sa te multumesti ca cineva sa te iubeasca "destul".

Iar el a stiut...a stiut ca daca nu iti va da totul,vei alege nimic

Adevarul e ca el nu a cazut.S-a aruncat ca sa nu fie nevoit sa iti ofere un "tot" ipocrit.

Si totusi...

S-a trezit ca de obicei inainte de rasaritul soarelui.
S-a intins si,fara sa deschida ochii a soptit “Aprinde tu lumina” asa cum facea in fiecare dimineata.
A asteptat sa auda scartaitul pasilor lui pe parchet si eternul “Buna dimineata.”
...Insa in locul lor a primit doar sunetul indiferent al picaturilor de ploaie pe pervaz.
A intins mana in jumatatea lui de pat si asterunuturile reci i-au soptit indiferent ceea ce stia deja:plecase.S-a ridicat si a inceput sa se plimbe desculta prin casa,incercand sa-i simta caldura pasilor.
In bucatarie,pe masa o asteptau doua cesti de cafea.S-a apropiat zambind.Poate se inselase.
...Insa cana lui era deja goala,iar cafeaua ei se racise de mult.

Stiuse ca o sa plece.Ii daduse de inteles de mii de ori.
Si totusi,n-a facut nimic sa-l impiedice.L-ar fi putut opri.I-ar fi putut spune un banal “ramai” si totul ar fi fost altfel.
N-ar mai fi stat acum,aici,cu un zambet fals pregatit dinainte,spunand mecanic “sunt bine”.
N-ar mai fi petrecut secunda aceea in fiecare dimineata...fractiunea de timp inainte sa deschida ochii,sperand ca atunci cand o va face...isi va recapata portiunea din ea pe care o pierduse..o data cu el.
N-ar mai fi dormit in fiecare noapte pe mijlocul patului,ca sa nu simta spatiul gol din dreapta ei. N-ar mai fi dormit cu televizorul aprins,ca o incercare inutila de a-i inlocui sunetul respiratiei.
Ar fi putut sa il opreasca.Si totusi n-a facut-o

De atunci,retraieste acea dimineata in fiecare clipa.