duminică, 30 noiembrie 2008

Si totusi...


S-a trezit ca de obicei inainte de rasaritul soarelui.
S-a intins si,fara sa deschida ochii a soptit “Aprinde tu lumina” asa cum facea in fiecare dimineata.
A asteptat sa auda scartaitul pasilor lui pe parchet si eternul “Buna dimineata.”
...Insa in locul lor a primit doar sunetul indiferent al picaturilor de ploaie pe pervaz.
A intins mana in jumatatea lui de pat si asterunuturile reci i-au soptit indiferent ceea ce stia deja:plecase.S-a ridicat si a inceput sa se plimbe desculta prin casa,incercand sa-i simta caldura pasilor.
In bucatarie,pe masa o asteptau doua cesti de cafea.S-a apropiat zambind.Poate se inselase.
...Insa cana lui era deja goala,iar cafeaua ei se racise de mult.

Stiuse ca o sa plece.Ii daduse de inteles de mii de ori.
Si totusi,n-a facut nimic sa-l impiedice.L-ar fi putut opri.I-ar fi putut spune un banal “ramai” si totul ar fi fost altfel.
N-ar mai fi stat acum,aici,cu un zambet fals pregatit dinainte,spunand mecanic “sunt bine”.
N-ar mai fi petrecut secunda aceea in fiecare dimineata...fractiunea de timp inainte sa deschida ochii,sperand ca atunci cand o va face...isi va recapata portiunea din ea pe care o pierduse..o data cu el.
N-ar mai fi dormit in fiecare noapte pe mijlocul patului,ca sa nu simta spatiul gol din dreapta ei. N-ar mai fi dormit cu televizorul aprins,ca o incercare inutila de a-i inlocui sunetul respiratiei.
Ar fi putut sa il opreasca.Si totusi n-a facut-o

De atunci,retraieste acea dimineata in fiecare clipa.

3 comentarii:

Ralu. spunea...

stii ce ma face sa nu-mi pierd increderea cand vad ca, pe blogul meu, scrie "0 persoane interesate"?
faptul ca si la tine scrie la fel. 8->

Eios. spunea...

that's lovely :) nah, uite ca o sa ma interesez eu de blogu tau
;)

LuiZZa spunea...

O sa treaca cu timpul..