camera de la capatul holului.

In camera de la capatul holului,soarele rasare in fiecare dimineata la 5.30,reflectat in geamul vecinului de vizavi’.Uneori,vecinul deschide geamul faramitandu-le rasaritul,iar ei se baga inapoi in pat,isi trag plapuma peste ochi si il asteapta pe urmatorul.Soarele nu ii dezamageste niciodata...doar vecinul de vizavi’ o mai face uneori.
In camera de la capatul holului tavanul este spart intr-un colt.Ea i-a spus sa-l repare.El n-a vrut.De fiecare data cand ploua,aduna toate greselile si promisiunile uitate si le aseaza sub spartura din tavan, iar ploaia le spala.Intotdeauna.
In camera de la capatul holului nu sunt ceasuri.Au existat odata.Intr-o dimineata insa,el i-a spus ca nu mai poate sta decat 10 minute.I-a spus-o..iar pe fundal ceasurile ticaiau asurzitor..9 minute...8.59...Asa ca le-a aruncat pe geam. Cine a zis ca nu pot exista in afara timpului?
In camera de la capatul holului nu exista raspunsuri corecte sau incorecte.Exista doar raspunsuri..iar uneori,nici ele nu mai au rost.Pentru ca,de multe ori,nu exista nici macar intrebari.Exista doar el,ea,si camera lor cu miros de zahar ars.
Camera de la capatul holului nu exista.Este doar o plasmuire a imaginatiei ei (sau poate a lui) astfel incat,atunci cand soarele se incapataneaza sa ramana ascuns printre nori,sau atunci cand nu exista nicio ploaie care sa le stearga greselile,ei sa se poata ascunde in ea.Acolo..in universul cubic si halucinant,el (sau poate ea) se hraneste zilnic cu parfumul umbrei celuilalt,presarat pe pereti,pe mobila,pe suflete.