Pictez.

Am pensule vechi,fara varf rotund din par de veverita.
Am panza cumparata din supermarket la reducere.
Am o coperta de caiet pe care imi amestec culorile si o doza de pepsi in care tin apa.
Nu sunt artista.Nu am excentricitati pe care lumea sa le admire si spre deosebire de Van Gogh,nu intentionez sa-mi tai nici o ureche.
De fapt,daca ma gandesc mai bine...nu sunt foarte sigura ca am macar talent.
Totusi,odata la cateva zile simt nevoia sa tin o pensula in mana.
O data la cateva zile,inchid messul si pun Jessie – a lui Joshua Kadison pe repeat
Stiu de la inceput,inca de dinainte sa ridic carbunele de pe masa,ca in trei ore o sa ma ridic in picioare,o sa ma dau cativa pasi in spate...o sa privesc pictura..si o sa o arunc.
Ce artista incredibila sunt,nu? Nu am materiale,nu am talent,si acum nu mai am nici macar dovada ca am facut altceva decat sa ma holbez trei ore la o panza goala.
Si apoi...dupa ce sterg toata vopseaua si apa varsata prin camera....ma reped spre cosul din colt..scot pictura ...o privesc ...si o arunc din nou.Trebuia sa ma mai asigur inca o data ca nu e vreo capodopera.

Nu stiu ce as face..daca m-as trezi intr-o dimineata si nu as mai fi capabila sa tin pensula in mana.Probabil as invata sa pictez cu dreapta.Si daca nici asta nu ar mai fi posibil as inchide messul...as pune melodia lui Joshua Kadison pe repeat..si as inchide ochii.
In final...care ar fi diferenta?

Then he said...

I was gonna be a painter,

gonna paint my masterpiece.

I spent my whole life dreamin',

now they're my only memories.

And I was gonna live in Paris, France

Now my body's fallin' apart.

I could be Pablo Picasso if dillusion were an art.